NEDES 2015 9TH INTERNATIONAL CONFERENCE ON NONDISCRIMINATION AND EQUAL OPPORTUNITIES 24-26 NOVEMBER 2015, PARLIAMENT PALACE, HUMAN RIGHTS HALL BUCHAREST, ROMANIA
EXERCITAREA DREPTULUI LA NEDISCRIMINARE ȘI EGALITATE DE ȘANSE ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ Abstract Submissions Deadline: 10.09.2015
OBIECTIVE
Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi întelegere a principiilor nediscriminării și egalităţii de şanse atât între bărbaţi şi femei, cât şi între diferitele categorii de persoane;
Dezvoltarea capacităţii de întelegere şi aplicare a dreptului obiectiv la nediscriminare şi egalitate de şanse;
Stimularea interesului pentru implicarea în eliminarea discriminărilor de orice fel;
Popularizarea principiului nediscriminării și egalităţii de şanse în toate mediile care ar putea fi interesate de tematica nediscriminării și egalităţii de şanse;
Creşterea gradului de conştientizare a tinerilor şi persoanelor adulte cu privire la necesitatea egalităţii de şanse şi a exercitării dreptului la nediscriminare;
Stimularea dezbaterilor, a schimburilor de idei şi de bune practici privind discursurile şi incitarea la crime atît la nivelul UE cât şi la nivelul statelor membre;
Diseminarea pe scară largă a informaţiilor privind dreptul la nediscriminare şi egalitatea de şanse prin elaborarea unui material în care să fie publicate comunicările din cadrul Conferinței.